Ce mai e nou

Ce mai e nou

Ce mai e nou cu mine? Cum ce sa fie? Nu v-am mai povestit nimic de ceva vreme, asa ca e timpul sa ma laud din nou ­čÖé

Pentru inceput, sa va spun cum raspund la intrebarea: „Cati ani ai?” cu: „Unu”, in timp ce arat si cu degetul :-). Iar la cealalta nelipsita intrebare: „Cum te chema?” raspund: „Ama” :-). Bineinteles ca asta se intampla numai si numai cand vreau eu. E ca un mare secret pe care il stim numai noi trei, rar se intampla sa raspund si cu alte persoane de fata. Iar cum mama spunea acum ceva vreme, cum ca ea nu crede si nu ii place ideea de a pune intrebari propriului copil de fata cu altii doar asa, sa arati cat e de destept, nu vreti sa o vedeti acum, ca o moara stricata, ma intreaba de zeci de ori pe zi cati ani am si cum ma cheama, de parca asta e rostul meu in viata. Deh…iar eu cum nu o bag prea mult in seama, raspund numai cand am chef, nah, sac-sac ­čÖé

Uffff mami mami…ma asteptam la mai mult de la tine :-). Dar se pare ca toti parintii sunt la fel, toti vor sa-si vada „plozii” ca fiind cei mai destepti si cei mai cei, cred ca asta vine la pachet odata cu laudatul…dar e doar o lume a lor, separata de noi, cei mici, nu-i asa?

Ce altceva mai e nou…pai sa vedem…v-am povestit cum reactionez eu cand ceva nu-mi e pe plac si ma irita? Cred ca nu. Chiar azi dimineata a avut marea surpriza sa constate asta mama (din nou), pe cand eram in vizita la niste prieteni care aveau o fetita mai mica decat mine. Ar trebui sa spun din start un lucru pe care mama l-a observat la mine, anume ca, imi plac copiii mai mari decat mine, iar cei mai mici imi sunt oarecum indiferenti, sa spunem. Dar sa revenim la povestioara. In timp ce mamele noastre incercau sa ne impriteneasca si sa ne faca timpul petrecut cat mai placut posibil, maimutarindu-se si ele mai rau decat noi, eu deja ma uitam cam ciudat la tot acest spectacol. Acum, nu stiu exact ce anume ma irita, ori faptul ca era un loc nou pentru mine, fiind pentru prima data dupa mult timp in care nu mai fusesem pe la ei, intre timp cred ca si uitasem, eram prea mica atunci. Ori faptul ca atentia era impartita cu cea mica si simteam ca nu mai sunt eu in centrul atentiei, ori toata agitatia din jurul nostru, nu stiu ce sa fi fost de vina….cert este ca la un moment dat, cand cea mica a vrut sa-mi ia o jucarie din mana, mi-am spus „cuvantul” prin incercarea aplicarii celei mici a doua-trei palme! lucru care nu s-a definitivat, pentru ca mama era pe faza si a intervenit la fix. A fost o iesire destul de violenta din partea mea. Ceva in capul meu probabil ca a spus: „Gata!Suficient!Pana la jucaria mea!”. Bineinteles ca a urmat porologhia mamei cum ca nu e frumos si ca asa ceva nu se face….bla,bla,bla….eu tot botoasa ramanand pana la final, cu mici exceptii cand mai si radeam, dupa care parca iar imi aminteam ca ceva nu e in regula si redeveneam botoasa.

Din punctul meu de vedere, e chiar foarte simplu: daca ceva nu imi place, nu ma forta! Sunt prea mica sa stiu cum sa ma comport „diplomatic” si sa-mi ascund sentimentele (asa cum faceti voi, astia mari). In schimb, exprim instant, fizic sau verbal ceea ce simt. Simple as that!

Poate acum ca sunt mica si nu pot inca sa ma exprim vis-a-vis de ce anume imi place si ce nu, inca ma puteti lua dupa voi unde va pofteste inima, dar va spun atat: bucurati-va cat puteti de acesta perioada, pentru ca nu va mai exista pentru mult timp :-). Am pretentia de la voi ca in viitor sa tineti cont de dorintele si parerile mele vis-a-vis locuri de mers, vizitat, oameni s.a.m.d. Pana atunci, suportati consecintele si nu incercati sa dati vina pe mine, pentru ca nu e nimic in neregula cu mine, eu doar reactionez in raport cu ceea ce mi se intampla.

As mai avea, dar las loc si pentru data viitoare, pe curand!

 

 

Las─â un r─âspuns

Adresa ta de email nu va fi publicat─â.

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.